Treceți la conținutul principal

Hei

Cine spune că o eşarfă se poate purta doar la gât? Idei despre cum poți folosi o eșarfă

Ador eşarfele: Sunt nişte piese vestimentare foarte plăcute vizual, au şi rolul  practic de a-ţi proteja gâtul, te apără de frig, iar o eşarfă bine aleasă poate să atragă atenţia asupra persoanei care o poartă în câteva secunde. 




Personal, port eşarfe în fiecare anotimp datorită versatilităţii lor.  

Toamna au un rolul de a pune în valoare un palton sau o haină pe care o port şi bineînţeles de a mă proteja împotriva vântului şi a frigului. Pentru că de multe ori dau greş în a anticipa vremea, atunci când intru într-o încăpere şi e un pic răcoare, imediat iau eşarfa pe care o am la mine în acel moment şi îmi acopăr umerii.


Iarna îmi este atât de frig încât funcţia estetică cade pe locul 2 şi optez pentru o eşarfă sau un fular voluminos pentru ca vântul de Dobrogea şi/sau gerul specific României să nu pătrundă în vreun loc şi să răcesc. Bine, dacă se poate să evit să ies din casă sau să fiu într-un loc cu multăăă căldură voi alege una dintre aceste variante.

Primăvara este anotimpul meu preferat, deoarece aştept atât de mult să se termine frigul, încât atunci când văd soare afară, un pic de iarbă şi nişte caişi înfloriţi, nu-mi mai trebuie nimic. Ok, poate doar eşarfele care sunt accesorii nelipsite în acest anotimp. Acestea pot fi diversificate foarte uşor acum. Cele foarte mari sunt încă preferatele mele, dar acestea trebuie să fie cât mai colorate, să aibă cât mai multe buline şi cât mai multe dungi:)) bine nici chiar aşa, sau...lăsaţi.

Hai mai bine să vă spun că cele micuţe ca eşarfele purtate de stewardeze fac orice bluziță să strălucească.

Vara e singurul anotimp în care nu mă plâng de frig. Sau dacă mă gândesc mai bine dacă merg pe malul mării seara şi mă întâlnesc cu briza îi spun să plece acasă. Mă întristez un pic că nu mai pot purta o eşarfă la gât. Oh, dar cine spune că o eşarfă se poate purta doar la gât?

De-a lungul timpului am găsit noi modalităţi de a integra eşarfele în viaţa mea. De exemplu vara le întind pe nisip şi dintr-o dată am cel mai fain prosop de pe plajă. Bine acest scenariu este potrivit dacă la fel ca mine sunteţi persoane cărora le place să simtă nisipul şi îl găsiţi ca având efect terapeutic. Din punctul meu de vedere un sezlong se interpune între persoană şi nisip, dar chiar şi aşa de ce aţi pune pe el un prosop şi nu o eşarfă drăguţă? Şi dacă tot suntem cu gândul  la mare evident că este posibil să ne fi uitat pălaria acasă. Nu e cazul să ne facem griji pentru că avem...ta na na o eşarfă. 

Dacă suntem puţin inconştienţi şi umblăm la ore interzise pe plajă cu speranţa de a ne bronza putem să ne acoperim pielea cu bineînţeles...o eşarfă. Am văzut în toate revistele glossy că e fain să ai pareo; de ce să îţi iei pareo când ai deja o eşarfă?! 



Căutam într-o zi o curea din aceea subţire pentru mijloc ca să o adaug la o rochie, să vadă populaţiunea ce mijlocel de viespe am, dar ce să vezi, acea cureluşă se ascundea şi o făcea bine de tot. Eram în întârziere, m-am uitat la mini eşarfa roşie de mătase şi mi-am dat seama că o pot face să arate ca o curea pe care s-o ataşez la rochie. Am realizat aşadar contrastul, iar rochia a fost mult mai spectaculoasă decât dacă aş fi optat pentru respectiva curea. 


În ce împrejurări am mai folosit-o? Atunci când am găsit o porţiune de iarbă pe care am dorit neapărat să zăbovesc, dar mi-a fost teamă că îmi va colora hainele am pus (ghici) o eşarfă între mine şi iarbă. 

Minunatul meu păr îmi permite momentan să-mi fac doar un coc decent, dar am văzut la mai multe fete cu părul lung şi mediu tot felul de coafuri foarte faine prinse cu mini eşarfe. Poate fi o soluţie mult mai de efect decât să-ţi faci ceva banal ce poartă toată lumea. Le-am mai zărit şi pe la mâinile subţirele ale domnişoarelor care le poartă ca şi brăţări.


Ce mai fac eşarfele? După ce v-am scris mai sus aţi fi tentaţi să credeţi că au o viaţă proprie, că îşi pregătesc singure mâncarea şi merg şi la cumpărături. Ei bine, nu fac asta, dar îşi pun amprenta asupra stilului tău personal; Poţi alege o eşarfă cu portativ pentru a arăta că îți place muzica, o eşarfă de o anumită culoare ca să transmiţi că îţi place acea culoare și poți să evidențiezi orice trăsătură de personalitate dorești apelând la o eșarfă. Oare eșarfa mea roz cu steluțe spune despre mine că sunt o Barbie cu capul în nori?!

Îţi doresc o zi colorată şi te aştept să-mi scrii în comentarii despre modalităţile în care îți folosești eșarfele! Au revoir:) 

P.S Poate credeţi că laitmotivul acestui articol este eşarfa. La prima vedere aş zice că este frigul, dar vă las să credeţi ce doriţi:))




Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Dansul energetic- Un dans al sufletului

Vi s-a întâmplat vreodată să alegeți un anumit serviciu sau produs dintr-un anumit loc pentru că vă place să interacționați cu persoana care oferă acel produs sau serviciu? Mie mi se întâmplă tot timpul. Lili alege pentru mine cele mai frumoase haine. Ea știe ce culoare îmi vine bine și ce model mi se potrivește. Lili este de asemenea îmbrăcată mereu frumos și vorbește cu entuziasm. Mă umplu de bucurie când intru în buticul ei. Elena și George știu foarte multe despre cafea, iar mie îmi place cafeaua. Georgiana îmi face cele mai frumoase sprâncene și lista poate continua. 
Iuliana Fulaș are grijă de sufletul meu. De fiecare dată când mă simt fără energie și nu am idee ce să fac, îi scriu să-mi fac o programare. Și pentru că îmi oferă o stare de spirit bună o urmez indiferent de ce s-ar apuca, pentru că știu că o să mă simt mai bine. De data acesta am aflat din postările ei de pe Facebook și apoi am întrebat-o mai multe despre dansul energetic. Mi-a spus că este foarte puternic, mai put…

Cum a reuşit o anumită carte să-mi răscolească întregul sistem de valori?

În noaptea aceea, înainte să mă apuc să citesc cartea „Descoperă-ți amintirile ascunse și adevăratul eu” scrisă de Dr. Menis Yousry experimentasem o durere fizică foarte puternică. Nu-mi aminteam unde pot găsi o pastilă care să reducă durerea așa că pur și simplu am stat întinsă și nemișcată sperând că în timp o voi simți mai puțin intens. Trebuie să menționez că durerea fizică este printre cele mai teribile frici ale mele, așa că încerc s-o evit cât pot.

În acele momente am accesat o amintire dintr-o zi pe care am catalogat-o de-a lungul timpului ca printre cele mai frumoase din existența mea. Am retrăit părți pe care mi le aduceam aminte din dialog, senzația de plutire, anumite momente din acea zi etc. A avut efect, în câteva minute în care m-am concentrat pe retrăirea acelei zile durerea mea s-a diminuat. Primul gând a fost că trebuie să scriu despre acea experiență pentru a-mi exprima recunoștința pentru că am avut ocazia de a simți atât de intens. Apoi a intervenit dorința de a sc…

Ce s-a schimbat și ce a rămas la fel în rutina mea de beauty pe timpul pandemiei?

Anul trecut aș fi început acest articol astfel: „Viața mea s-a schimbat...”. Anul acesta voi începe cu „Viețile noastre s-au schimbat” pentru că simt că nu mai există atât de mult loc de „eu” în acestă experiență, ci deodată totul devine despre noi. Nevoile noastre s-au schimbat, rutinele noastre sunt diferite și capacitatea de a-i înțelege pe alți oameni trebuie să crească. 
Observ două tendințe în interacțiunile mele cu alți oameni: Graba și superficialitatea la unii, profunzimea și grija la alții. Graba și superficialitatea o observ la oamenii noi care încearcă să intre în viața mea „cu forța”, neapărat, repede și se izbesc de un refuz pe care nu îl înțeleg și nici nu au dorința de a o face. Grija și profunzimea este o tendință pe care o observ la oamenii pe care-i cunosc de ceva timp și care au înțeles că relațiile s-au redefinit în acestă perioadă. Este timpul potrivit  să ne cunoaștem pe noi, să fim mai atenți la cum se simt oamenii pe care-i îndrăgim și să le oferim tot sprijinu…