Confesiunea ceştii de ceai

Ceasca de ceai crezu întodeauna că poate mai mult decât să susţină o cantitate de apă fiartă cu plante şi cu miere. Nu sunt doar o ceaşcă de ceai aşa cum ai avea tu impresia îi spuse linguriţei, singura fiinţă atât de apropiată încât s-o asculte. Sunt prezentul, trecutul şi viitorul acestor oameni. De fiecare dată când se simt răciţi, epuizaţi, sleiţi de puteri, trişti mă cuprind în mâinile lor uriaşe şi au speranţa că le voi prelua toate gândurile şi osteneala. Sunt mai mult decât un vas din lut colorat. Ştiu istoricul emoţiilor acestor oameni, le simt vibraţiile prezente şi pe baza lor pot face nişte predicţii ale comportamentului lor viitor. Ştiu de exemplu că tot la mine se vor întoarce când vor da de greu şi nu mă supăr, căci ştiu că pot îndura tot şi toate. Şi o fac pentru că uneori aceşti oameni împart momente de profundă fericire şi din când în când mă mai cheamă şi pe mine. Bineînţeles nu atât de des precum sunt invitaţi ceaşca de cafea sau paharul de vin, dar vezi tu eu simt că rolul meu e important. Ah, aş sta mai mult la şuetă cu tine, dar am auzit un strănutat. Cu siguranţă cineva se va îndrepta către mine şi trebuie să fiu acolo să rezolv problema. Ne mai auzim!