Treceți la conținutul principal

Before, dar mai ales after Mascara Paradise Extatic de la L'Oreal Paris

Gene lungi în mod natural n-am avut vreodată. Dar din fericire, la fel cum există sutiene cu push up ca să arăt și eu decent în rochii, există și mascara. Așa pot și eu să clipesc suav din gene în timp ce mă plâng că afară e frig și plouă și că vreau acasă. 

Trecând peste acest episod lamentabil, zilele trecute am rămas fără mascara, adică cea veche era aproape uscată, așa că am fost nevoită să fac o achiziție( ca să-mi iasă treaba cu ploaia mai bine, bineînțeles:)) și m-am decis asupra celei mai noi apariții L'Oreal Paris și anume Paradise Extatic




După ce am urmărit o serie de tutoriale pe Youtube de la video bloggerițe din afara țării și am citit o recenzie cum că Paradise ar fi comparabilă cu mascara Better than Sex de la Too Faced, m-am decis să îi dau o șansă. (Fie vorba între noi acum, cum poți tu ca om de marketing să denumești o mascara Better than Sex? Înseamnă că o duci rău de tot în sectorul acela. O mascara poate fi excelentă, sublimă, eficientă, dar nici chiar așa. Adică o știm pe aia cu sex sells, dar totuși...)

Revenind la subiect, mascara Paradise Extatic promite următoarele: -volum intens 
-efect de alungire al genelor
-plăcere la aplicare datorită periuței ce pune accent pe senzații. Aceasta conține ulei de ricin (cel pe care-l folosim pentru creșterea genelor, dar și pentru hrănirea lor), apă de albăstrele și ulei de argan, adică în timp ar trebui să contribuie la hrănirea și creșterea genelor. 




Bun, și totuși de ce e comparată cu o mascara de două ori mai scumpă? Ei bine, ambalajul are o culoare asemănătoare, ambele ambalaje au accente metalice, atractive și o periuță similară. Până aici e clar. Nu am încercat-o pe cealaltă, așadar nu am cum să-mi dau cu părerea, dar pot vorbi despre cea pe care am cumpărat-o astăzi. 

Ce îmi place: - Observ în primul rând efectul de alungire al genelor, deși aș fi zis că e o periuță destinată mai degrabă pentru volum;
- Oferă și volum, dar dacă aplici mai multe straturi dă senzația de prea încărcat, deci secretul e cumpătarea;))
-Nu mă mânjesc prea tare atunci când o aplic, comparativ cu alte mascara încercate. Dar din fericire, există bețișoare de urechi pentru persoane neîndemânatice.
-Are o periuță destul de țeapănă, cele flexibile fiind mai greu de stăpânit.
-Într-adevăr aplicarea produsului este destul de plăcută.
-Demachierea este foarte simplă, se ia foarte ușor cu apă micelară.
-Raportul calitate-cantitate-preț este foarte bun.

Ce mi-ar fi plăcut să aibă în plus:

-o variantă waterproof (în Constanța plouă cam des în acest sezon, iar eu din Paște în Crăciun mai tai și câte o ceapă și ar fi ajutat o formulă waterproof:))
-să miroasă mai frumos; Știu că astfel de produse nu au tocmai un iz plăcut, însă cunosc eu unul care miroase a castravete, așa că se poate și astfel:))

Balanța înclină înspre pozitiv, așadar sunt mulțumită de această mascara și vreau să văd dacă în timp uleiul de ricin pe care-l conține îmi va oferi gene mai îngrijite și mai lungi. Până atunci vă delectez cu fotografiile mele cu un ochi dat cu mascara și unul nu și efectul final + bonus bretonul pe care mi l-am tuns singură (fotografii de calitate inferioară pentru că aparatul foto roz s-a dovedit a nu fi veșnic și a decedat; Apropo, mai sunt 8 zile până la ziua mea...Nu, nimeni?! Eh, eu am încercat. Îmi cumpăr singură, nu-i problemă:)) Până la vară îmi propun acest obiectiv. Îmi cumpăr o  cameră foto ca să-mi iasă fața nepixelată atunci când îmi fac fotografii nasoale singură cu telefonul:))

Prietenii cunosc situația.


Mascara Paradise aplicată la un singur ochi +setarea contrastului+nasul meu moștenire genetică:))

Efectul final + bretonul meu strâmb pe care mi l-am tuns singură +autoironie

 Video nu fac pentru că vocea mea nu sună bine înregistrată, dar vă dau link-ul de pe  youtube de la o tipă care l-a încercat.





Până vara viitoare...Cineva să aducă vara înapoi! OCS, ajutor!!!




Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cum a reuşit o anumită carte să-mi răscolească întregul sistem de valori?

În noaptea aceea, înainte să mă apuc să citesc cartea „Descoperă-ți amintirile ascunse și adevăratul eu” scrisă de Dr. Menis Yousry experimentasem o durere fizică foarte puternică. Nu-mi aminteam unde pot găsi o pastilă care să reducă durerea așa că pur și simplu am stat întinsă și nemișcată sperând că în timp o voi simți mai puțin intens. Trebuie să menționez că durerea fizică este printre cele mai teribile frici ale mele, așa că încerc s-o evit cât pot.

În acele momente am accesat o amintire dintr-o zi pe care am catalogat-o de-a lungul timpului ca printre cele mai frumoase din existența mea. Am retrăit părți pe care mi le aduceam aminte din dialog, senzația de plutire, anumite momente din acea zi etc. A avut efect, în câteva minute în care m-am concentrat pe retrăirea acelei zile durerea mea s-a diminuat. Primul gând a fost că trebuie să scriu despre acea experiență pentru a-mi exprima recunoștința pentru că am avut ocazia de a simți atât de intens. Apoi a intervenit dorința de a sc…

Louise Hay îți spune că „poți face acest lucru”, tu trebuie doar să o crezi

Pe Louise Hay am descoperit-o pentru prima dată în cartea Semnificaţia datei de naştere. Simetria ascunsă a datei de naştere îţi dezvăluie planul vieţii tale,  într-o anumită librărie. Jean Haner, autoarea acestei cărţi face referire la afirmaţiile pozitive ale Louisei L. Hay. Aceste fraze pozitive mi-au atras atenţia şi am căutat-o pe Louise pe internet. Mi-a plăcut foarte mult activitatea sa online, chiar m-am abonat la newsletter şi am apreciat pagina Hay House Daily Affirmation. 
Louise Hay are o bogată activitate de consultaţă în domeniul „Științei Minții” și numeroase cărți publicate (dând click aici veți afla câteva titluri) care au ajutat o mulțime de oameni să conștientizeze anumite tipare limitatoare de gândire și să-și îndrepte domeniile din viață în care lucrurile nu funcționau așa cum își doreau. 
În cartea care a ajuns în mâinile mele și anume „Pot face acest lucru” (despre care puteți afla mai multe aici) autoarea subliniază că aceste afirmații pozitive funcționează doar …

O scurtă istorie a lumii make-up-ului

Machiajul a fost dintodeauna o formă de a înfrumuseța și a evidenția anumite trăsături umane. Machiajul a funcționat ca un ritual, ca prilej de se pune în evidență, de a se camufla pentru ca forțele răului să nu pătrundă. A fost de asemenea un element important care a ajutat intensificarea relațiiei dintre sexe.
Machiajul , așa cum îl știm noi a început la Hollywood când Max Factor venea cu celebrul slogan „Make up of makeup artists”.


Staruri din lumea cinematografică a secolului XX s-au bucurat de măiestria domnului Max Factor care venea cu o viziune inovativă asupra machiajului în lumea filmului.


Ava Gardner, Jean Harlow și Marlene Dietrich au fost printre primele actrițe care au fost machiate de celebrul Mr. Max Factor.


Mai târziu Greta Garbo, Marlyn Monroe, Audrey Hepburn și-au format un stil propriu de machiaj, devenind fashion iconuri și mouvie stars. 


Puține persoane știu că primul rimel comercial a fost produs de Rimmel London, firmă care se bucură de un mare succes și în zilele…